Floarea de Colţ, monument al naturii din vremea monarhiei.
Floarea Reginei a primit statutul de monument al naturii în perioada interbelică, dar regimul comunist i-au schimbat denumirea în Floarea de colţ
Albumeală, Albumiţa, Edelvais, Flocoşiţă, Steluţă, Floarea Doamnei, Siminic, Tudeliţă, Floarea Bucegilor, Crucea Voinicului sau, simplu, Floarea. Acestea sunt denumirile pe care le poartă în diverse regiuni ale României o floare, care este mai aparte în comparaţie cu altele.
De ce? Datorită frumuseţii sale şi a aspectului delicat. Creşte pe pajiştile alpine şi a rămas în mentalul colectiv ca fiind Floarea de Colţ. Numai că, în ultima vreme începe să-şi recapete vechiul nume, cel de Floarea Reginei, aşa cum era cunoscută prin jurul anilor 1900.
Fusese numită aşa în cinstea Reginei Elisabeta a României, căruia îi era extrem de dragă. Cu acest lucru n-au putut fi de acord comuniştii, pentru că tot ce ţinea de regalitate şi monarhie trebuia uitat. Dincolo de acest aspect, pentru protejare, tocmai autorităţile interbelice au luat măsuri.
Profesorul Gheorghe Radu, fost director al Arhivelor Statului
Neamţ după anul 1990, a descoperit documente despre acest lucru, publicând informaţii inedite cuprinse în fondurile arhivistice, despre unele rarităţi ale naturii din această zonă.
„Minunată aşezare care este ţinutul Neamţ – pe coastele munţilor al căror stăpân şi domn îi Ceahlăul şi pe văile apelor ce vin cristaline de se aruncă în valurile Bistriţei cea limpede şi repede – a fost, desigur,recunoscută în bogăţie şi în frumuseţe, încă din cele mai vechi timpuri, fiind căutată, râvnită şi apărată de cei mai îndepărtaţi strămoşi ai acestor binecuvântate locuri“.
În caz de recidivă, închisoare de la 2 luni la 2 ani
Aşa descria ţinutul Neamţului profesorul de română şi filozofie la Liceul „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ, Constantin Turcu, în lucrarea „Preocupări de cultură regională“, Piatra Neamţ, 1939. Revenind la cele scrise de fostul director Radu, el arată că din documentele fondului „Prefectura judeţului Neamţ“, dosarul nr. 210/1939, fila 1, reiese când a fost declarată Floarea Reginei monument al naturii, precum şi măsurile de protecţie pentru conservare.
Astfel, prin adresa nr. 25 din 6 martie 1939, către prefectul de Neamţ, „Comisiunea Monumentelor Regională Moldova“ Iaşi aducea la cunoştinţa acestuia că prin „Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 148 din 1931, Floarea Reginei a fost declarată Monument al Naturii şi ruperea ei este interzisă pe tot
cuprinsul ţării“. Legiuitorul prevedea şi pedepse destul de aspre pentru eventualii răuvoitori, stipulându-se că „acel ce va fi prins că a rupt această, se pedepseşte cu amendă de la 500 la 10.000 de lei, iar în caz de recidivă cu închisoare de la 2 luni la 2 ani, conform Art. II din Legea pentru Protecţia Monumentelor Naturii, publicată în Monitorul Oficial Nr. 148 din 7 iulie 1930“.
Regimul comunist a decis schimbarea numelui florii FOTO Monitorul de Făgăraş
În amintita adresă se mai menţiona: „Deoarece mulţi turişti şi ciobani rup această floare de pe munţii judeţului dumneavoastră, vă rugăm să binevoiţi a da ordine autorităţilor comunale, ca oricine va fi prins că a rupt această floare să fie identificat încheindu-se un proces-verbal de cele constatate“. Aceste autorităţi, reprezentate de pretorii plăşilor şi comandantul Legiunei de jandarmi, cum ordona
prefectul acestora, prin adresa numărul 3.284 din 9 martie 1939, spre ştiinţă a se conforma, erau obligate „să facă toate formele legale pentru darea inculpatului la Judecătoria de Ocol în raza căreia a fost prins, urmând ca o copie de pe procesul-verbal să fie trimisă amintitei comisii, cu sediul la Laboratorul de Botanică, Universitatea Iaşi“.
„Vis de-argint şi de petale/ Cuibul tău e sus pe creste“
Aşadar, în România, Florea Reginei era declarată monument al naturii acum 90 de ani, dar „istoria“ ei este mult mai veche. Prima relatare în scris a numelui edelweiss, care în limba germană înseamnă „alb nobil“, dat acestei minunăţii ce-şi are arealul pe crestele montane, a apărut într-un studiu din 1785, realizat de naturalistul austriac Karl von Moll.
Se mai vehiculează că altitudinea cea mai mare unde a fost descoperită este la circa 3.100 de metri, undeva deasupra staţiunii eleveţiene Zermatt. Floarea a constituit şi subiectul unui cunoscut roman, „Edelweiss“, scris de germanul Berthold Auerbach, în 1861. A fost „temă“ a folclorului alpin, în cântece populare, de numele său fiind legate legende cu eroi ce o căutau, pentru a o dărui femeii iubite. În alte
ţări decât România, caracteristicile şi aspectul Florii de colt au determinat alegerea altor nume: Floarea de Lână, Piciorul Mic de Leu, Steaua de Gheaţă, Steaua de Argint, Floarea Veşnică a Alpilor.
